Sunt dezamagit de ultima perioada din viata mea... Mi-e teama sa o recunosc, insa lucrurile nu merg, sau mai bine zis nu mai merg la fel de bine ca odinioara. Mai rau decat atat, sunt din ce in ce mai multe momentele in care, stand si cugetand la trecut, la prezent si inevitabil, la viitor, incep sa gasesc din ce in ce mai multe asemanari cu celebrul personaj al lui Oscar Wilde - Dorian Gray. De ce spun asta? Pentru ca simt ca am fost marcat de cele intamplate in ultima perioada, de ce am vazut... de ce am simtit... si incep sa cred ca sunt pe cale sa-mi pierd umanitatea. Dramatic? Catusi de putin.
Viata in Bucuresti este orice, numai monotona nu... Vezi lucruri pe care in alta parte nu le-ai putea vedea niciodata, lucruri care probabil nu ar trebui sa le vezi... Colac peste pupaza, cel mai mare soc l-am avut acum cateva zile, cand o persoana complet straina mi-a spus ceva, cel putin socant: ca stie tot ceea ce simt si ca nu e cazul sa ma ingrijorez, pentru ca lucrurile isi vor intra pe fagasul normal - o persoana pe care o cunosteam de nici 2 minute. Si ma intreb... Sa fii ajuns intr-o stare atat de proasta, incat sa fiu citit de oricine? Ce s-a intamplat cu mine in ultima perioada, in ultimii ani? De ce sunt acum asa cum sunt? Cum sa fac sa ma schimb, sa redevin "ceea ce eram odata", daca imi pot permite sa zic asta... Nu stiu.
Imi doresc sa o iau de la capat, sa dau timpul inapoi si sa schimb multe lucruri. Vreau sa fiu capabil sa simt din nou acele lucruri pe care, in timp, le-am pierdut, din cauza unei decizii oarecum irationale de a ma inchide in mine. Probabil majoritatea cunoscutilor mei, cand vor citi aceste randuri, vor zice ceva de genul : "Ok, ce a patit? Doar e mereu vesel, cu zambetul pe buze, gata sa sara in ajutorul oricui are nevoie... Despre ce vorbeste?". Raspunsul e foarte simplu: "M-am schimbat, insa nu neaparat in omul care vroiam si acum,chiar daca nu pot da timpul inapoi, imi doresc sa ma schimb din nou, insa in bine... Si nu stiu daca voi putea sa fac asta singur.".
Acum sa nu credeti ca am tendinte de "emo-kid" sau alte nebunii dintr-astea- pur si simplu am nevoie constant (ma rog, nu pentru totdeauna :P ) de cineva care sa ma ajute si sa ma sustina. Pentru ca, departe de casa, ma simt singur si vulnerabil (in ciuda tuturor aparentelor) si m-am saturat sa joc acelasi joc al disimularii, acel teatru trist in care actorul vrea sa fie fericit,dar nu reuseste pentru ca ii lipseste ceva ce nici chiar el nu poate intelege... M-am saturat :| .
Dar nu va speriati, aceasta stare imi va trece curand... Iar daca nu, dragii mei prieteni, watch out, i think I'm going to need a shoulder to cry on ...
P.S. Acest post nu are nicio legatura cu sesiunea.
P.P.S. Sesiunea nu a inceput ideal, dar sunt optimist ca in final, totul va fi bine.
P.P.P.S. Iara fac astia din camin orgie si nu pot dormi :(
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu